Avem uninonimal! Habemus uninominalus! Mai că nu-mi vine să cred… Parlamentul României a votat, cu majoritate serioasă, adoptarea legii prin care următoarele alegeri ar trebui să se desfăşoare sub formă de vot uninominal (evident, dacă nu cumva cei de la Curtea Constituţională o vor considera ca încălcând legea fundamentală a ţării, caz în care mulţi par sceptici cu privire la “corectarea” ei atât de repede).
Bun, acestea sunt faptele, hai să vedem cam despre ce e vorba. Trec peste conţinutul exact şi varianta legii, că primul proiect a fost depus de PC, după care a venit unul al ProDemocraţia, apoi unul al PSD, a venit referendumul lui Băsescu şi tot aşa… Nu prea contează cine a iniţiat legea şi forma ei exactă, în ceea ce mă priveşte. Eu am o părere mult mai “spirituală”.
Aşadar, de ce e bun uninominalul? Pentru că, în caz că nu v-aţi prins, îl susţin. În concepţia mea, parlamentul, atunci când a fost el inventat ca instituţie acum o bună bucată de vreme, era menit să reunească “înţelepţii poporului”, care urmau să ia deciziile cele mai bune pentru neam. Astăzi, ales pe principiul votului pe liste, parlamentul reuneşte nu oameni, ci partide. Nu mai sunt oameni cei care iau deciziile pentru noi, ci partidele. E drept, şi partidele sunt reprezentative, şi până la urmă formate tot din oameni, însă în momentul în care voturile şi deciziile în parlament se iau pe criteriul apartenenţei politice, practic parlamentul nu mai e format din aproximativ 400 de persoane, ci din 5 partide, sau câte reuşesc să depăşească pragul. Cu alte cuvinte, am putea la fel de bine ca în loc de 400 de parlamentari să-i trimitem să ia deciziile importante doar pe Geoană, Bela, Vadim, Boc, Tăriceanu, Popa etc. pentru că oricum restul parlamentarilor nu fac decât (bine mai sunt şi excepţii, care sunt însă hulite) să respecte ordinele de la centru.
Uninominalul rezolvă parţial problema asta. Fiind aleşi individual, parlamentarii vor fi mult mai interesaţi să decidă conform propriei conştiinţe şi judecăţi, parlamentul recăpătând astfel mai degrabă rolul său de bază. E drept, se poate susţine că acum parlamentarii nu vor mai putea fi uniţi în jurul unei idei, unei legi, pentru a o vota. Aşa l-am auzit pe Radu Tudor susţinând la Sinteza Zilei. Eu unul cred că dimpotrivă, mai multe capete înseamnă mai multă dezbatere şi rezultate mai bune, ba chiar va mai scădea interesul de partid în trecerea unei legi, întrucât e greu de crezut că se poate găsi vreun alt interes comun pentru toţi parlamentarii în afară de cel naţional, şi evident de cel personal-financiar (gen legi de mărire a salariilor).
Ar mai fi problema personalităţilor care vor accede în parlament, dar eu cred cu tărie că fiecare popor are liderii pe care îi merită. Deci dacă poporul (dintr-o anumită circumscripţie) îl vrea pe Becali sau pe Guţă în parlament şi ei candidează, eu nu mă pot decât supune majorităţii. Dacă tot nu ne convine, şi vrem ca să fie evitate voturi “stupide” ale unora fără cine ştie ce cultură politică, atunci să adoptăm şi votul censitar, după cum propunea Victor Ciutacu.
