Steaua după Dică

Miercuri, 13 septembrie 2006, o întreagă suflare roş-albastră privea plină de speranţă întoarcerea Stelei în grupele UEFA Champions League, după mulţi ani de aşteptare. În acea seară, Steaua reuşea un meci de senzaţie, şi o expresie intra în legendă: în minutul 79, Dică scăpa singur spre poarta adversă, şi în febra momentului, comentatorul ProTV Costi Mocanu a lansat îndemnul “Du-te Dică!”. S-a dus şi a înscris, iar cu două goluri în acea seară, primul dintr-o lovitură liberă executată magistral, Nicolae Dică contribuia decisiv la victoria cu 4-1 a roş-albaştrilor.

Dică a devenit apoi rapid un nume cunoscut. Mass-media din jurul UEFA, cea care scoate în evidenţă de la fiecare echipă cel puţin câte o vedetă, l-a scos imediat în faţă pe Dică. Goluri spectaculoase, numărul 10, mijlocaş ofensiv sau atacant. Toate calităţile necesare starului. Camerele îl căutau la fiecare meci, pentru a contrabalansa imaginile cu adversari precum Beckham sau Juninho. Preşedintele lui Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, se lansa în complimente la adresa jucătorului, spunând că ar avea oricând loc în echipa sa. Chiar şi comentatorii englezi învăţaseră un nou nume, după ce se chinuiseră să-l pronunţe de două ori cu un an înainte, când Steaua întâlnea pe Middlesborough în semifinalele cupei UEFA.

Şi îndemnul lui Costi Mocanu a prins. “Du-te Dică!” ţipau suporterii pe stadion. Tot aşa ţipau şi puştii din spatele blocului când o lua careva la goană. Şi tot aşa se intitulau destule articole din presă, care îl îndemnau să plece la mai bine. Ofertele păreau să curgă. Se spunea că Mutu se roagă de cei de la Fiorentina să i-l aducă alături pe fostul coleg de la Piteşti. Însă Dică n-a plecat, a rămas la Steaua, şi sezonul următor nu l-a mai prins în aceeaşi formă. Venea însă EURO, iar el, împreună cu Goian şi Rădoi reprezentau jucătorii pe care Steaua îi scotea la înaintare pentru export.

Deşi a jucat în toate meciurile, Dică n-a impresionat. Nici Fiorentina, nici Lyon, nici Benfica n-au venit cu vreo ofertă. Singurul club care s-a gândit la el a fost Catania. Şi de fapt nu clubul, ci Walter Zenga, antrenorul cu care Dică a început să capete importanţă la Steaua. A primit oferta, şi n-a stat pe gânduri. A plecat nu pentru bani, ci pentru şansa de a fi văzut îndeaproape de cluburi mai mari. Poate Udinese, poate Fiorentina.

Şi a mai fost un motiv. Nicolae Dică n-a fost mai niciodată cu adevărat un idol al tribunelor. E adevărat, a contribuit decisiv la titlurile 22 şi 23, precum şi la celelalte performanţe ale echipei din ultima vreme. Însă profilul său nu se potrivea cu cel al numărului 10 dorit de fani. Să ne înţelegem, Dică nu e genul de jucător care să ia mingea, şi fugind cu ea, să-şi transforme adversarii în jaloane. Şi nu e nici predispus la efort, suficient pentru a fi considerat leneş de fani. El e un jucător cerebral, care găseşte mereu cea mai bună soluţie înainte ca oricine altcineva să o gândească. Aşa a reuşit majoritatea paselor sale de gol şi aşa a reuşit să dea goluri precum cele cu Dinamo Kiev la Bucureşti sau cu Middlesborough, tot la Bucureşti.

Plecarea sa a atras după sine o serie întreagă de discuţii şi a împărţit fanii în două tabere. Pe de-o parte, cei care îi mulţumesc pentru performanţe şi se gândesc cu frică la viitor. De cealaltă parte, cei care nu l-au înghiţit mai niciodată, şi care aşteaptă altceva de la joc şi jucători. În orice caz, Dică e doar un jucător. Unul care a spus tot ce a avut de spus în Liga I şi care nu mai avea cu ce să ne surprindă. A venit vremea să vadă dacă jocul său merge şi în fotbalul mai mare. Cât despre Steaua, aceasta “a scăpat” de numărul 10 şi de cel de-al doilea căpitan. Şi de dependenţa de Dică. Acum, e şansa lui Dayro Moreno şi a lui Bogdan Stancu, jucători ce promit o viteză mai mare, un joc mai pe placul fanilor. Vom vedea şi dacă la fel de eficient ca cel al lui Dică.

Update

N-am mai scris de mult şi mă gândeam că era cazul. Deci să vedem, ce s-a mai întâmplat?

Ni s-au băgat pe gât nişte ore în plus la liceu, plus interdicţia de a mai pleca de la ore. Mai exact, cică în urma unei inspecţii cineva s-ar fi sesizat că orarul e cam subţire. Tare mi-ar fi plăcut să văd faţa mai marilor liceului la momentul respectiv. Concluzie? Ne-am trezit cu nişte ore în plus, ceva gen 5 (CINCI !!!!) ore de română vinerea, completate de încă una miercurea. Frizăm umanul (ca profil), sau inumanul (ca suportabilitate). Şi că să fie siguri onorabilii din liceu că nu îndrăznim să nesocotim acest orar, mai nou gardienii au grijă să nu mai plecăm de capul nostru. Cu alte cuvinte, s-a activat, dacă pot spune aşa, un articol absolut abuziv şi comunist din regulamentul de ordine interioară al liceului conform căruia nu ai voie să pleci de la ore fără bilet de voie.

Bun, deci am 18 ani, sunt major, am trecut şi de cei 10 ani obligatorii de studiu şi totuşi sunt ţinut cu forţa în liceu. E drept, am semnat regulamentul, deci legal liceul are dreptate. Practic nici nu prea aveam de ales, însă nu înţeleg de unde excesul de zel. Probabil însă, sper, că nu va mai dura mult şi se va reveni la starea de până acum.

Altfel? Păi începe să-mi placă foarte mult pe la GSP… E chiar calumea prin redacţie şi abia aştept să mă văd la facultate pentru a putea petrece mult mai mult timp la ziar. După aia mă pot concentra pentru a-mi pune în aplicare planul de a deveni jurnalistul tehnico-fotbalist. Un Gusti Roman mult mai mic.

Ah, şi s-au anunţat candidaţii la primărie. Votez cu Orban, ca să fie clar. Înjuraţi-mă dacă vreţi, măcar adun comentarii.

Politica şi liceul

- Articol din 2006 -

Purtam mai demult o discuţie cu tatăl meu privitoare la un format de dezbateri ce nu prea e popularizat prin licee şi, mai mult, întâmpină reticenţă printre conducerile unităţilor de învăţământ. Tata, inginer de meserie, îmi explica teoria sa conform căreia directorii de licee ar vedea prea apropiate temele dezbaterilor de politică, iar ministerul educaţiei ar fi stabilit clar că nu e voie cu politică prin unităţile de învăţmânt.

Bun, deci fără politică. Poate de-aia majoritatea elevilor par cazuţi din plop când sunt întrebaţi despre coaliţia de guvernare sau de doctrinele partidelor de pe scena politică. Nu contează că noi când terminăm cele 12 clase vom avea teoretic drept de vot, suntem pregătiţi de orice, de la istoria suprarealismului la teorema lui Minkovski, de la viaţa lui Bach la sentimentele exprimate de Alecsandri, însă nu şi cum să fim buni cetăţeni. În fine, trecem peste. Presupunem că orice iniţiere în domeniul politicii ar însemna propagandă.

Noiembrie 2005. Grevă generală. Şcolile se închid, profesorii ies în stradă. Mulţi elevi după ei. Se strigă împotriva guvernului. Şi totuşi, liceul nu trebuie să aibă legătură cu politica. De ce să înţeleagă elevii care-i treaba cu inflaţia, cu legile şi cu salariile alea de tot auzeau vorbindu-se despre ele pe la tv in timpul grevii, când cea mai importantă politică se învăţa alături de profesori in stradă şi recitatul lecţiei începea mereu cu “Huo”?

Programul Paltin. Alegeri în multe licee pentru posturile de “reprezentant în consiliul tinerilor”, o structură care ar funcţiona pe lângă primăriile de sector. Şi totuşi, aţi ghicit, nicio legatura cu politica ! Cu alte cuvinte, lucrezi într-un spaţiu public, cu reprezentanţi aleşi pe criterii politice, şi tu ar trebui să fii ceva picat din abisul apolitic, un abis unde primarul si consilierul fac totul spre binele cetăţenilor, nu din România actuală unde Băsescu s-a văitat timp de patru ani că al său consiliu municipal (ales politic majoritar PSD) i-a blocat măreţele proiecte. Unii elevi ridică această problemă, însă sunt taxaţi rapid şi crunt ca vorbind în afara subiectului.

În ultimă instanţă citim într-un ziar central că fiului unui cunoscut om politic român i s-a refuzat admiterea într-un liceu pe criterii politice.

N-are domne nici o legatură politica cu liceul! Şi nici nu trebuie! Dacă vă zic…

In the jungle

Mult prea tare

Uninominalul

Avem uninonimal! Habemus uninominalus! Mai că nu-mi vine să cred… Parlamentul României a votat, cu majoritate serioasă, adoptarea legii prin care următoarele alegeri ar trebui să se desfăşoare sub formă de vot uninominal (evident, dacă nu cumva cei de la Curtea Constituţională o vor considera ca încălcând legea fundamentală a ţării, caz în care mulţi par sceptici cu privire la “corectarea” ei atât de repede).

Bun, acestea sunt faptele, hai să vedem cam despre ce e vorba. Trec peste conţinutul exact şi varianta legii, că primul proiect a fost depus de PC, după care a venit unul al ProDemocraţia, apoi unul al PSD, a venit referendumul lui Băsescu şi tot aşa… Nu prea contează cine a iniţiat legea şi forma ei exactă, în ceea ce mă priveşte. Eu am o părere mult mai “spirituală”.

Aşadar, de ce e bun uninominalul? Pentru că, în caz că nu v-aţi prins, îl susţin. În concepţia mea, parlamentul, atunci când a fost el inventat ca instituţie acum o bună bucată de vreme, era menit să reunească “înţelepţii poporului”, care urmau să ia deciziile cele mai bune pentru neam. Astăzi, ales pe principiul votului pe liste, parlamentul reuneşte nu oameni, ci partide. Nu mai sunt oameni cei care iau deciziile pentru noi, ci partidele. E drept, şi partidele sunt reprezentative, şi până la urmă formate tot din oameni, însă în momentul în care voturile şi deciziile în parlament se iau pe criteriul apartenenţei politice, practic parlamentul nu mai e format din aproximativ 400 de persoane, ci din 5 partide, sau câte reuşesc să depăşească pragul. Cu alte cuvinte, am putea la fel de bine ca în loc de 400 de parlamentari să-i trimitem să ia deciziile importante doar pe Geoană, Bela, Vadim, Boc, Tăriceanu, Popa etc. pentru că oricum restul parlamentarilor nu fac decât (bine mai sunt şi excepţii, care sunt însă hulite) să respecte ordinele de la centru.

Uninominalul rezolvă parţial problema asta. Fiind aleşi individual, parlamentarii vor fi mult mai interesaţi să decidă conform propriei conştiinţe şi judecăţi, parlamentul recăpătând astfel mai degrabă rolul său de bază. E drept, se poate susţine că acum parlamentarii nu vor mai putea fi uniţi în jurul unei idei, unei legi, pentru a o vota. Aşa l-am auzit pe Radu Tudor susţinând la Sinteza Zilei. Eu unul cred că dimpotrivă, mai multe capete înseamnă mai multă dezbatere şi rezultate mai bune, ba chiar va mai scădea interesul de partid în trecerea unei legi, întrucât e greu de crezut că se poate găsi vreun alt interes comun pentru toţi parlamentarii în afară de cel naţional, şi evident de cel personal-financiar (gen legi de mărire a salariilor).

Ar mai fi problema personalităţilor care vor accede în parlament, dar eu cred cu tărie că fiecare popor are liderii pe care îi merită. Deci dacă poporul (dintr-o anumită circumscripţie) îl vrea pe Becali sau pe Guţă în parlament şi ei candidează, eu nu mă pot decât supune majorităţii.  Dacă tot nu ne convine, şi vrem ca să fie evitate voturi “stupide” ale unora fără cine ştie ce cultură politică, atunci să adoptăm şi votul censitar, după cum propunea Victor Ciutacu.

Dorel returns!

Conform antena 3, centrul Clujului a fost azi într-un real pericol de explozie, ca urmare a spargerii unei conducte de gaze. Vinovat? Evident, bine cunoscutul şi arhi-valabilul personaj românesc Dorel. Mai exact, nişte muncitori au săpat, şi încă cu utilaje grele, până au reuşit să spargă o ţeavă de gaze, după care fie s-au făcut nevăzuţi, fie au dat declaraţii cum că n-ar şti cine a spart de fapt ţeava. Şi culmea, asta se întâmpla după ce în urmă cu ceva vreme aceiaşi “dorei” (adică aceiaşi muncitori) au reuşit să spargă o altă ţeavă, e drept, “doar” de apă.

Ei lăsaţi, e bine că muncitorii noştri pleacă prin Italia pentru că “nu sunt bine plătiţi”. Sau poate tocmai asta e problema, adevăratele valori or fi peste hotare în timp ce la noi dau cu târnăcopul prin betoane toţi proştii. Până la urmă, trebuie şi specimenele astea să se angajeze pe undeva, asta dacă nu intră în politică.

Ştirea pe site-ul antena3.ro 

Alocaţii - Ne daţi sau nu ne daţi?

Guvernul României, sub conducerea onorabilului domn Tăriceanu, a luat în ultima vreme nişte decizii stupefiante. De prostia cu taxa auto-ecologică ştim deja toţi. Ce nu prea se vede însă pe la ştiri, dar prin licee elevii ard de indignare, este faptul că acelaşi Guvern, din motive care pe mine unul mă depăşesc, a decis ca elevii care au depăşit vârsta de 18 ani să nu mai primească alocaţii şcolare, chiar dacă sunt în continuare elevi de liceu fără să fi rămas repetenţi. Mai mult alocaţia ar urma să fie acordată indiferent dacă eşti sau nu elev. Cu alte cuvinte, nu mai are rolul de a stimula elevul să meargă la şcoală, e pur şi simplu o pomană pentru copii. Situaţia e penibilă, practic îndeamnă elevul de clasa a XIIa să abandoneze liceul pentru a se angaja, mai ales în condiţiile în care anii terminali din liceu presupun cheltuieli enorme chiar şi dacă ne gândim doar la manuale, care trebuie toate cumpărate, fiecare costând minim 10 RON.

Indignaţi, elevii din ţară au început să ia atitudine, un protest spontan din Braşov fiind stopat violent de jandarmi.

Din fericire, conform evz.ro, Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a modificat decizia guvernului, urmând ca toţi elevii să primească alocaţia până la încheierea celor 12 ani de studiu. Ştirea completă: site-ul evz.ro

Eu de ce n-am avut o generală ca asta?

Sex oral in pauza mare cu elevi de clasa a VII-a

Conform Cancan, elevii din clasa a VII-a din Liceul cu Profil Sportiv (LPS) din Buzău se îndeletnicesc cu partide de sex oral prin pauze. Nu prea am ce comentarii să fac, mă pufneşte şi-aşa râsul… Singurul meu comentariu ar fi cel din titlu, deşi dacă stau bine să mă gândesc, cine ştie ce se mai întâmpla şi prin generală pe la mine? Am văzut destule nebunii la mine în clasă, şi erau clase mult mai rele de unde umblau tot felul de zvonuri…

Pentru detalii: Stirea intreaga pe site-ul cancan.ro

Hai să înjurăm !

S-a terminat cupa mcdonalds! A câştigat Sfântul Pantelimon, am văzut şi eu mitul invicibilităţii lui Eliade spulberat, şi mă pot lăuda că am jucat (şi echipa mea a fost învinsă) de către campioana liceelor la futsal.

Acum, toate bune şi frumoase, dar am nişte clienţi care trebe puşi la punct, şi cum nu-mi permit să o fac în alt context, o fac pe blog:

1. Bodzguarzii. Namilele astea fără creier m-au deposedat de pix, întrucât nu au putut pricepe cu capetele alea de bivol că aveam nevoie de el să scriu cronici. De altfel întreaga idee de a confisca pixurile a fost o porcărie, am văzut şi auzit de-a lungul competiţiei copii veniţi de la ore siliţi să-şi arunce pixurile şi stilourile scumpe, pe motiv că ar fi obiecte contondente. Cu alte cuvinte, uite unde erau pericolele publice: nu la drogaţii şi beţivi din aşa-numitele galerii. Nu la demenţii care intrau în haită. Ci la tocilarii care îndrăzneau să aibă asupra lor un pix cu care ameninţau… ceva. Că nu m-au lăsat în zona presei nici nu mai zic, dar asta zic la punctul următor.

Tataie, am luat bătaie!

Dar ce bătaie !!! Pentru necunoscători, e vorba de meciul pe care echipa de fotbal in sala a Colegiului Tudor Vianu l-a disputat la Cupa Liceelor McDonald’s. M-a pus naiba să mă duc eu la tragerea la sorţi ca să văd pe viu cum s-a afişat acolo “Sf. Pantelimon - Vianu”… Iar Sf Pantelimon sunt nici mai mult nici mai puţin decât liceu specializat pe fotbal (2 ore pe zi dedicate sportului ăsta, după cum aveam să aflăm chiar de la băieţii de acolo după meci). Conştienţi că n-avem aproape nici o şansă, chiar glumeam înaintea meciului că dacă anul trecut echipa din Vianu a făcut scorul competiţiei câştigând cu 13-1 cu Penticostal, anul ăsta aveam toate şansele să facem din nou scorul competiţiei, dar la negativ.

Ce-a fost însă la meci n-a fost deloc de glumă. Cât am stat eu în poartă, prima repriză, cei din Pantelimon n-au atacat prea hotărâţi, scorul la pauză fiind de “doar” 3-0. Mai apărasem şi eu câteva, am şi greşit la un gol, asta este. Repriza a doua a fost însă de coşmar, iar de pe bancă totul se vedea oribil. Orice şut pe poartă era gol şi nu puteam să nu mă gândesc că eu aş fi putut apăra unul sau altul. Până la urmă s-a terminat 11-1, pentru noi marcând Teddy.

Care ar fi singura chestie care ne mângâie? Păi scorul din Blaga - Pantelimon (2-12), evident. Şi totuşi, dacă metroul ar fi avut pană de curent când veneau cei din Pantelimon şi am fi câştigat prin neprezentare, am fi avut un meci probabil echilibrat cu Blaga. Drăguţ, nu?

Oricum, astfel am încheiat-o cu futsalul, cel puţin pe perioada liceului. La facultate încolo oi vedea. Poate reuşesc să-mi strâng nişte amici pentru a face o echipă şi să o înscriem fie în campionatul de futsal fie la smartfobal.